Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘tehnici pescuit’ Category

Este cald, meteorologii au anunţat 36 de grade. Dar noi oltenii din Câmpia Română suntem obişnuiţi vara cu astfel de temperaturi, iar plăcerea pescuitului este mai mare decât numărul gradelor de afară. În plus, pescuim seara, noaptea şi dimineaţa, când temperaturile, fiind mai mici, sunt mai uşor de suportat.

Ne-am pregătit codiţele, care pentru caras, cu două ace, care pentru crap cu un ac, mai mare, evident,le-am ordonat în cutie, plumbii cu momitoarele, nada şi momelile. Pentru momeală ne-am luat râme de bălegar, roşii, viermuşi, coropişniţe ca momeală vie şi pufuleţi ca momeală uscată. Când am ajuns, era încă destul de cald, dar până am lansat la apă, soarele începuse să se retragă, aşa cum se vede în imaginea superbă de mai sus. Aşteptăm şi în mijlocul naturii suntem singuri cu gândurile noastre. E linişte. Se aude doar clipocitul apei când sare vreun peşte sau glasul timid al unei păsări. Şi gândurile zboară, se joacă, se împletesc şi se despletesc, se încâlcesc şi se descurcă singure. Oare ne putem înfrâna gândurile ? Sau măcar le putem canaliza într-o direcţie dorită ? Răspunsul este DA, depinde doar de noi, de ceea ce ne preocupă, de ce ne dorim şi ce suntem dispuşi sa facem să ne realizăm dorinţele. Hei ! O bambină s-a mişcat puţin ! Şi încă o dată! Mulinăm lin, cu grijă ca peştele să nu ne scape. Se apropie de mal, uite ce plătică frumoasă şi nervoasă ! Reîncărcam cu momeală, umplem şi momitorul şi aruncăm în apă din nou. Din nou singuri cu gândurile noastre în liniştea serii. Locul este de o frumuseţe rară, pe malul stâng al Oltului în spatele nostru este un câmp cultivat cu lucernă. Se aude zgomotul unei unelte care coseşte . În aer pluteşte un miros suav, de flori de câmp, de fân proaspăt cosit, e greu de definit, dar este tulburator ! Plătica noastra se zbate în juvelnic, iar lipăitul ei ne face să privim mai atent la bambinele fosforescente agăţate de firele lansetelor. Numarul pescarilor care trec în sus şi in josul râului creşte. Când am ajuns noi, aveam alături doar pe Wong, un chinez stabilit în Turnu Măgurele după cum am aflat spre dimineaţă. Şi mişcările bambinelor noastre s-au înmulţit.

Curând incă vreo două plătici au ajuns în juvelnicul nostru, apoi, când Luna nu se ivise încă iar deasupra capului nostru se vedea foarte clar Carul Mare totul s-a liniştit, nici o tremurare de bambină măcar. Poate nu trebuia să stăm şi noaptea… Vom vedea spre dimineaţă.

Spre dimineaţă, cu greu păstram ritmul impus de plăticile flămânde. Dar când soarele s-a ridicat, o dată cu el s-a ridicat şi temperatura, oboseala îşi spunea şi ea cuvântul, iar noi, cu câteva kilograme de plătici în juvelnicul nostru, am strâns uneltele de pescuit şi ne-am îndreptat spre casă.

 

 

Read Full Post »

In cea de-a doua zi de sarbatoare a Sf. Pasti,  pe o vreme insorita  splendida, cu 18-20  grade Celsius, ne-am decis sa mergem sa incercam sa pescuim la stiuca.Pe drumul DN 64 cum mergi dinspre Caracal spre Slatina, la circa 1.5 km inainte de intrarea in Piatra-Olt, se face un drum la dreapta, de pe care in 300 de metri  se vad aliniati ca niste soldati plopii ce strajuiesc una dintre cele patru balti nu foarte mari.

Doua dintre acestea ascund exemplare foarte frumoase, majoritatea se prind la lingurite si voblere, rar la nada vie. Locul este ceva cam aglomerat de pescari ce au cate cinci sau sase „bete” la prada vie.

Una sau doua balti sunt concesionate si populate cu stiuca, celelalte nu stiu nimic despre ele, doar ca sunt mai mici.Peisajul este extraordinar, baltile sunt intro valcea, departe de haosul si zgomotul oraselor. Sa pescuim asadar, in clipocitul apei cand stiuca se repede dupa prada, sau cand broscutele sar de pe mal.

Desi nu ne asteptam s prindem ceva, bucurandu-ne doar de mirificul naturii din zona, am luat cateva stiuci mici carora le-am dat drumul si evident ca pe cea mai mare (cam la 1 Kg) am luat-o pentru a ne desfata cu preparatul si savuratul ei.

Sa pescuim, deci, dragilor, caci aceasta indeletnicire ne aduce multe satisfactii, sanatate fizica si mentala !

Read Full Post »

Pescuitul somnului este poate cel mai dificil, pentru ca fiecare pescar vizeaza mai ales  exemplarele mari, dorind sa prinda un somn cat mai mare si nu „moace” de 0.5-1 kg. De aceea pescuitul acestor exemplare este  foarte diferit de cel al celorlalti pesti, de mai mici dimensiuni.
Trofeele de somn,  de peste 20 de kilograme se gasesc in raurile mari (Olt, Mures, Prut, Siret, Cris), in Dunare si Delta acesteia, precum si in lacurile mari de campie.
In general, somnul este sedentar, el se misca prea putin in jurul locului de vanatoare, localnicii cunosc aceste locuri (fiind un peste „de loc”, acolo unde s-a prins un somn mare, peste catva timp va veni un altul sa-i ocupe locul). Pescarilor aflati la pescuit doar pentru o zi-doua nu le ramane decat sa se ghideze dupa experienta si configuratia locului. Un copac prabusit in apa, un cotlon sapat in malul raului, o groapa din mijlocul lacului sunt tot atatea locuri preferate de somn.Ca regula generala, somnul se gaseste acolo unde are sa se ascunda, adica in preajma oricarui obstacol aflat in apa.
Somnul mai mare pleaca la vanatoare noaptea  si uneori se aude plescaitul pe care il face la suprafata apei cu coada. Somoteii vaneaza in carduri, chiar si in timpul zilei.
Momeala folosita la prinderea somnului este foarte diversa. Se folosesc cu succes coropisnitele, caraseii, ramele mari serpesti, broscutele, tiparii.
Coropisnita este una dintre cele mai bune momeli la pescuitul somnului. Se poate trage pe carlig, dar astfel nu va mai atrage pestele decat prin miros si partial prin vaz. Mai bine o legam de tija carligului cu ata, tinand-o astfel vie o perioada mai mare de timp si sporindu-i sansele de a fi reperata datorita miscarilor ei.
Caraseii de circa 10-15 cm ii prindem in carlig fie de buza superioara, fie de spate, avand grija sa nu le lovim coloana vertebrala. Atat caraseii cat si tiparii ii prindem fie la undita, la mal, fie cu un halau (napatca).
Ramele serpesti le scoatem chiar de pe malul baltii. Sunt de culoare neagra-verzuie, aspre la pipait si foarte rezistente, de dimensiuni mari. Cea mai mare pe care am prins-o a fost de aproape 1 cm diametru si 30 cm lungime. Cel mai bine se pun in buchet pe un carlig cu tija lunga, numarul 1/0. Fiind rezistente nu vor putea fi mancate de pestii mici si vor ramane mult timp pe fundul apei in asteptarea somnului vizat. Sunt o momeala buna si pentru crapul mare, astfel ca putem avea surpriza sa prindem un astfel de peste.
Broscuta se prinde trecandu-i carligul printre oasele picioarelor din spate. Se pune pe fir in apropierea ei o bucatica de pluta care sa o impiedice sa se ascunda in malul de pe fund. Din 10 in 10 minute se scoate la suprafata pentru a-i permite sa respire.
Nadirea nu se practica la pescuitul somnului, poate doar de catre unii localnici care stiu precis unde isi are salasul, cu mate de gaina, resturi alimentare in descompunere.
Lanseta va fi de 3-3.5 metri pentru pescuitul de pe mal si de 2.50-3 metri la pescuitul din barca, cu o actiune de minim 50-100 de grame. Materialul din care este construita poate fi carbon dar si fibra de stica solida este buna, mai ales datorita actiunii sale telescopice.
Mulineta va fi una mare, cu o capacitate de minim 100 metri de fir de 0.40. Cel mai bine ar fi sa puneti pe ea cam 150 de metri de fir, nu putine fiind cazurile cand un somn nu a putut fi oprit desfasurand tot firul de pe mulineta. Iar cand acel somn este captura vietii, regretele de a nu fi avut fir suficient sunt tardive. Mulineta poate fi atat cu tambur fix dar si cu tambur rotativ, sau o mulineta multiplicatoare.
Nailonul va avea diametrul in functie de talia pestelui cautat, dar oricum peste 0.35 mm. Pe mulineta se vor pune 100-150 metri de fir. Struna pentru pescuitul la somn va fi metalica pentru exemplarele mari, din sarma de otel de 30-40 cm lungime. Pentru somnii mai mici de pana la 5 kg se poate folosi si o struna dintr-un nailon mai gros, de 0.60mm.
Carligele vor fi cu tija lunga, mari, deoarece somnul are gura mare. De obicei se folosesc numerele 2/0-1/0 pentru carasel, broasca, 1-2 pentru pescuitul cu rama.
Plumbul va fi de o greutate care sa permita lansarea monturii si tinerea acesteia (carasei, tipari) pe loc.Se poate pescui atat cu lanseta cu pluta (fixa sau culisanta), fie cu lanseta cu plumbul pe fundul apei. Se lanseaza in apropierea locului banuit a avea somn, cu grija pentru a nu strica momeala din carlig mai ales atunci cand aceasta este un pestisor viu sau o coropisnita. Atentie de asemenea pentru a nu depasi puterea de aruncare a lansetei si a risca ruperea acesteia. Lanseta va fi supravegheata tot timpul iar atunci cand este lasata nesupravegheata (cu totii stim ca de obicei chiar in astfel de momente trage pestele) este bine sa fie legata de maner cu o sfoara legata de un copac, o piatra.
Inteparea somnului se face puternic, pentru a asigura patrunderea carligului in gura osoasa, plina de dinti. Vom astepta cateva momente, pentru a fi siguri ca momeala a fost inghitita de catre somn si abia apoi vom intepa.
Scoaterea somnului mare la mal este cea mai dificila parte a pescuitului acestuia. In primul moment acesta nu se misca, parand ca am agatat o cioata. Il putem scoate din aceasta stare ciupind usor firul lansetei si producand astfel vibratii.
In momentul imediat urmator, cand realizeaza ca ceva nu este in ordine, somnul pleaca in viteza si de obicei acesta este punctul critic. Poate sa intre in adapostul sau de sub apa, sa se indeparteze fara sa-i pese prea mult de noi sau sa rupa firul datorita unei frane prea tare stranse. Daca nici una din aceste situatii nu se intampla si reusiti sa mentineti contactul cu pestele, aveti toate sansele sa-l vedeti pe mal.
Obosirea somnului se realizeaza ritmic, aducandu-l treptat cu gura la aer, fara a-l grabi, nu rare fiind drill-urile de 30-50 de minute, in functie de talia pestelui. Dificultatea luptei cu somnul nu consta atat in zbaterea acestuia cat in greutatea sa, de care stie sa profite indoindu-se ca un arc si ramanand pe fundul apei.
Odata obosit si adus la mal sau langa barca, somnul poate fi ridicat cu minciogul (atunci cand incape), cu gafa (un instrument de intepat foarte bine ascutit si curbat ca un carlig) sau cu mana bagata in gura pestelui. Unii folosesc si un retevei de lemn cu care lovesc pestele in cap cand acesta ajunge la mal.

Read Full Post »