Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘olt’

Este cald, meteorologii au anunţat 36 de grade. Dar noi oltenii din Câmpia Română suntem obişnuiţi vara cu astfel de temperaturi, iar plăcerea pescuitului este mai mare decât numărul gradelor de afară. În plus, pescuim seara, noaptea şi dimineaţa, când temperaturile, fiind mai mici, sunt mai uşor de suportat.

Ne-am pregătit codiţele, care pentru caras, cu două ace, care pentru crap cu un ac, mai mare, evident,le-am ordonat în cutie, plumbii cu momitoarele, nada şi momelile. Pentru momeală ne-am luat râme de bălegar, roşii, viermuşi, coropişniţe ca momeală vie şi pufuleţi ca momeală uscată. Când am ajuns, era încă destul de cald, dar până am lansat la apă, soarele începuse să se retragă, aşa cum se vede în imaginea superbă de mai sus. Aşteptăm şi în mijlocul naturii suntem singuri cu gândurile noastre. E linişte. Se aude doar clipocitul apei când sare vreun peşte sau glasul timid al unei păsări. Şi gândurile zboară, se joacă, se împletesc şi se despletesc, se încâlcesc şi se descurcă singure. Oare ne putem înfrâna gândurile ? Sau măcar le putem canaliza într-o direcţie dorită ? Răspunsul este DA, depinde doar de noi, de ceea ce ne preocupă, de ce ne dorim şi ce suntem dispuşi sa facem să ne realizăm dorinţele. Hei ! O bambină s-a mişcat puţin ! Şi încă o dată! Mulinăm lin, cu grijă ca peştele să nu ne scape. Se apropie de mal, uite ce plătică frumoasă şi nervoasă ! Reîncărcam cu momeală, umplem şi momitorul şi aruncăm în apă din nou. Din nou singuri cu gândurile noastre în liniştea serii. Locul este de o frumuseţe rară, pe malul stâng al Oltului în spatele nostru este un câmp cultivat cu lucernă. Se aude zgomotul unei unelte care coseşte . În aer pluteşte un miros suav, de flori de câmp, de fân proaspăt cosit, e greu de definit, dar este tulburator ! Plătica noastra se zbate în juvelnic, iar lipăitul ei ne face să privim mai atent la bambinele fosforescente agăţate de firele lansetelor. Numarul pescarilor care trec în sus şi in josul râului creşte. Când am ajuns noi, aveam alături doar pe Wong, un chinez stabilit în Turnu Măgurele după cum am aflat spre dimineaţă. Şi mişcările bambinelor noastre s-au înmulţit.

Curând incă vreo două plătici au ajuns în juvelnicul nostru, apoi, când Luna nu se ivise încă iar deasupra capului nostru se vedea foarte clar Carul Mare totul s-a liniştit, nici o tremurare de bambină măcar. Poate nu trebuia să stăm şi noaptea… Vom vedea spre dimineaţă.

Spre dimineaţă, cu greu păstram ritmul impus de plăticile flămânde. Dar când soarele s-a ridicat, o dată cu el s-a ridicat şi temperatura, oboseala îşi spunea şi ea cuvântul, iar noi, cu câteva kilograme de plătici în juvelnicul nostru, am strâns uneltele de pescuit şi ne-am îndreptat spre casă.

 

 

Anunțuri

Read Full Post »

La Chilii

E iunie.Pescuitul  este legal. perioada de interdictie s-a incheiat.Vremea este superba iar solunarul arata sanse mari de succes la pescuit.

Am pregatit totul de cu seara, iar dimineata, devreme, pornim cu avant, cu speranta si cu incredere spre batranul nostru Olt. Locul vizat se afla in amonte de localitatea Farcasele, si se numeste dupa satul din apropiere La Chilii.

Pescuitul in aceasta zona, se face pe dalele mari de ciment, este usor incomod, dar frumusetea momentului este data de „muzica” ce razbate din crangul de pe malul drept al Oltului, sustinuta de pasarele.

Pescuim la caras. Pescuitul la caras in iunie se face la momeala vie : rame, viermisori, dar si la cubulet de mamaliga si la bobite . Este bine sa acoperim momitorul cu nada preparata din mamaliga simpla, facuta in casa, framantata cu Profi Mix. Aceasta este o nada ecologica, fara conservati si coloranti chimici. Pentru perioadele mai reci, primavara sau toamna, putem folosi aceasta nada amestecata cu larve sau viermusi.

Dupa ce am ajuns si ne-am ales locul, am trecut la pregatirea uneltelor de pescuit. Mai intai, am fixat suportii de lanseta, am pus apoi mulinetele pe lansete, coditele, plumbii, nada si momeala.

Am aruncat cu  lansetele, le-am asezat aliniate ca pe niste soldatei si apoi am asteptat. Bambinele  ne vor avertiza vizual asupra incercarilor pestilor de a se hrani din „bunatatile” pe care le-am pregatit. Am avut astfel timp sa admiram rasaritul soarelui oglindit in apa Oltului, peisajul mirific care insoteste raul si sa ascultam un concert dat de pasarelele din padure acompaniate de cele de pe suprafata Oltului.

Iata ca primul oaspete ne face sa tresarim, mulinam incet, cu atentie, si in apropierea malului zarim trofeul : un frumos caras, mare si rotofei, care ne incanta privirea si ne gadila orgoliul de pescar. Acesta a fost primul. I-au urmat altii.Incantare.

Bucuria de a-ti exercita maiestria in arta pescuitului, dar si faptul ca aceasta activitate se desfasoara in mijlocul naturii, face din pescuit o adevarata placere.

Read Full Post »

Cand zic Oltul de jos, ma refer la partea raului care este aproape de varsarea sa in Dunare.

Ce rau mai tumultos avem decat Oltul? Asadar, pescuitul in acest rau este o aventura! De-a lungul raului sunt hidrocentrale si multe balastiere.

Ce inseamna pescuitul in balastiera? Inseamna ca arunci nada si momeala intr0 groapa adanca, din care s-a scos balast si care ulterior a fost acoperita de apa, unde deja a crescut vegetatie multa si se aduna bancuri de pesti  sau rapitori solitari (somn, salau).

De la Slatina spre varsare, gasim multe locuri cautate de pescari, multi dintre ei vin de departe cu corturile si prietenii, transformand partida de pescuit intrun mic concediu relaxant. Astfel, un loc cautat este Malu Rosu unde gasim si o ‘balta cu fier’,  asa cum o numesc localnicii.In aval, la Chilii poti prinde carasi ‘la palma’ si daca mergi mai jos, la „stalp” poti pescui adevarate capturi, in balastiera.

Pescarii pentru care hobby-ul este ca o gura de aer proaspat, cunosc zona de la Babiciu, unde  albia veche a Oltului a fost concesionata si populata cu crap iar in zona s-a constituit un loc de agrement deschis in lunile de vara.

Nu putem sa nu trecem in revista si Izbiceni-ul si chiar si Islaz-ul unde fiind chiar la Dunare putem pescui si exemplare rare.

Sa pescuim asadar pe Oltul de jos ! Fir intins !

Read Full Post »